Istorie și cultură
Istoria Comunei
Biertan, comună tipic săsească, este situată geografic în centrul României. Așezarea prezintă o istorie bogată în evenimente și fapte. Primele urme concrete datează din secolul IV d.H și sunt reprezentate de piesa creștină numită Donarium, aflată în prezent la Muzeul Național de Istorie din București. Adevărata istorie a Biertan-ului începe odată cu colonizarea sașilor la mijlocul secolului XII, la chemarea regelui ungur Geza II, pentru apărarea graniței de sud a regatului împotriva năvălirilor barbare. Prima atestare documentară a Biertan-ului este din 1283. În evul mediu așezarea cunoaște o dezvoltare înfloritoare, locuitorii ocupându-se cu agricultura și viticultura, dar și cu diverse meșteșuguri aduse cu ei din țara de baștină. Meseriașii s-au organizat destul de devreme în corporații, și, mai târziu, în bresle, ceea ce a dus la elaborarea, în 1376, a primului Statut al Breslelor din cele Șapte Scaune. La începutul secolului XVI erau în Biertan 19 bresle care cuprindeau 25 de meserii. Pe lângă acestea mai existau și meseriași care nu făceau parte dintr-o breaslă anume. Organizarea în bresle a durat până la primul război mondial când producția industrială a sufocat încetul cu încetul producția manuală a maiștrilor meșteșugari, ducând la declinul lor.
Apogeul dezvoltării este atins in secolul XVI când așezarea cuprindea aproape 4000 de locuitori. Întinderea ei era mai mare ca astăzi casele fiind construite din lemn și acoperite cu stuf. În evul mediu, Biertan se dezvoltă ca un centru meșteșugăresc înfloritor, în concurență pentru supremație cu Mediaș. Pierde întrecerea în 1552, dar devine în 1572 reședința episcopilor sași evanghelici și rămâne astfel aproape 300 de ani. Datorită acestui fapt viața spirituală capătă un avânt deosebit. Biserica, școala, personalități însemnate marchează evoluția culturală. Preoții din Biertan studiază la universitățile din Viena, Wittenberg, Jena, Mainz, Köln ș.a și revin cu idei noi. Pe de altă parte fiii Biertan-ului dobândesc un bun renume peste tot în lume.
În secolele XVI-XVII populația Biertan-ului a scăzut foarte mult din cauza invaziilor turcești, războaielor interne, molimelor, ajungând către sfârșitul secolului XVII la cca. 70 de familii, comparativ cu prima jumătate a secolului XVI când era de cca. 1200 de familii. În secolul XVIII comuna a început să se repopuleze cu imigranți germani, care au fost asimilați de sașii de aici. La sfârșitul aceluiași secol erau deja 364 de familii, mai târziu populația scăzând continuu.
În 1867, prin trecerea Transilvaniei sub stăpânirea Imperiului Austro-Ungar, sașilor le sunt luate drepturile obținute prin ”Diploma Andreeana”, acest moment fiind considerat de către istoricii sași începutul declinului lor în Transilvania.
În secolul XX începe reducerea populației săsești, inițial prin cele două războaie mondiale, și apoi prin deportarea în Uniunea Sovietică și emigrarea in Germania. Din comuna Biertan au fost deportate 147 persoane, din care 12 nu au rezistat greutăților, murind în Siberia. După deschiderea granițelor în 1990 , emigrarea sașilor nu a mai putut fi oprită. În perioada 1991-1992 au emigrat din Biertan în jur de 500 de persoane, azi trăind aici mai puțin de 100 de sași.
Biografie:
Salzer J. Michael, Der königlich freie Market Bierthälm in Siebenbürgen, Wien,1881
Waldemar Seraphin: in Birthälmer Briefe nr.12/1997
Text tradus și prelucrat: Cristian Sencovici
Monumente
Biserica-cetate Biertan
Prima atestarea documentară a bisericii din Biertan este din 1402 când papa Bonifacius IX acordă o indulgență asemenea bisericii Sfânta Maria din Aachen. Cu siguranță însă, aici a existat o biserică încă din 1283 când, într-un document oficial, apare menționat Biertan (Berthelm) și numele preotului Johannes. Deși cercetările arheologice nu au putut reconstitui planul vechii biserici, din ea s-au păstrat două chei de boltă și un fragment de nervură de boltă.
Datorită indulgenței papale s-a putut recurge la ampla dezvoltare a bisericii ajungându-se la forma actuală. Majoritatea cercetătorilor plasează începuturile construcției bisericii de tip gotic târziu, pe la 1500 în timpul magistrului Martinus Scheser (1493 – 1502). Ca dovezi pentru datarea construcției la începutul secolului al XVI-lea avem și blazoanele lui Ladislau II (1490 – 1510) și Ioan Zapolya (1510 – 1540) aflate deasupra portalului de vest. Construcția bisericii s-a încheiat probabil odată cu finalizarea sistemului de fortificație. La 1486 este menționată prima dată cetatea printr-un hrisov al regelui Matei Corvin care eliberează o treime din bărbații apți de luptă din Biertan de serviciul militar, pentru a rămâne să apere biserica-cetate.
Intrarea în cetate se face direct din piața centrală printr-o scară de lemn acoperită având o lungime de 100 m și datând din 1795. Aceasta face legătura exteriorului fortificației cu interiorul, adică ringul superior ce încadrează biserica. Astăzi intrarea în biserică se realizează prin portalul de nord ce corespunde intrării dinspre piață. Ușa datează din 1780 și este în stil renascentist.
Biserica este construită în stil gotic târziu având nava de formă aproape pătrată cu bolta susținută de trei perechi de stâlpi octogonali.Fiind inițial catolică, biserica a luat numele Fecioara Maria păstrându-l chiar și după reformațiune. O inscripție aflată pe arcul de triumf al corului ne spune că ridicarea acestei construcții s-a făcut în timpul preotului Baccalaureus Johannes secondat de nepotul său Magistrul Lucas iar ca an de datare a inscripției apare 1522. În această perioadă a fost zugrăvită și biserica, au fost pictate panourile altarului și s-a trecut la confesiunea luterană.
Cât privește altarul, unul dintre cele mai impunătoare din Transilvania, a fost realizat de meșterii din Nürnberg și Viena între 1483 și 1513. Conține 28 de picturi reprezentând scene din viața lui Isus și a Mariei dar și alte scene creștine. În mijlocul altarului, unde astăzi găsim scena crucificării, în perioada catolică se află o statuie a Fecioarei Maria.
Stranele din lemn de tei au fost realizate între 1514 – 1523 de către Johannes Reichmut. Ca în orice comunitate organizată pe baza unor legi stricte, fiecare își avea un loc bine stabilit în biserică. Astfel stranele din dreapta erau destinate celor de rang superior (preoți, episcopi) iar cele din stânga comitetului bisericesc.
Amvonul realizat de maestrul Ulrich din Brașov în stil gotic cu influențe renascentiste în 1523, este dintr-o singură bucată de piatră având la bază o piramidă întoarsă. În relief sunt redate scenele biblice ale crucificării, rugăciunii din Grădina Ghețemani sau profeției lui Simon. Uraniscul aparține stilului baroc și dateaza din 1754.
Unul dintre elementele de mare atracție pentru vizitatori, îl constituie usa sacristiei care datorită unicității sale a fost premiată la o expoziție pariziană în 1910. Datată din 1515 și realizată din lemn de stejar cu frumoasele intarsii, îl are ca făuritor tot pe maestrul Johannes Reichmut, autorul stranelor.
La unicitatea acestei piese a contribuit și sistemul complicat de închidere manevrat printr-o cheie și o manivelă. Prin cheie sunt activate patru mecanisme iar prin manivelă alte cinsprezece. În caz de asediu aici erau adăpostite toate bunurile de valoare a comunității. Cristelnița în stil gotic târziu este din piatră și datează din secolul al XVI –lea. Are ca decorațiune flori de crini și se găsește parțial îngropată în pardoseală.
Orga pe care o putem vedea astăzi datează din 1869 și a fost realizată de maestrul Karl Hesse din Viena, are 1290 de tuburi, 2 claviaturi, pedală și 25 de registre. La forma aceasta s- a ajuns după câteva restaurări care s-au dovedit a fi necesare. Cu siguranță orga a existat încă din 1523 când este menționat organistul Bartholomäus. Din 1730 ne parvine știrea despre vânzarea unei orgi mai mici al bisericii din Ațel. În 1731 G. Wachsmann construiește o nouă orgă ce va fi vândută bisericii din Dupuș în 1794.Samuel Mätz din Biertan construiește o nouă orgă, care din cauza unui cutremur va fi distrusă in 1868 prin surparea bolții.
În intreriorul bisericii găsim și câteva dintre steagurile breslelor locale. Cel mai vechi este cel al țesătorilor de lână având blazonul corporației cu o suveică și inscripția Soli Deo Gloria 1691. Steagul rotarilor, al croitorilor (1792), al pielarilor (1802), al cismarilor si cojocarilor (probabil la sfârșitul secolului XVIII), steagul pânzarilor (1651, din 1971 aflat la Bucuresti).
În afara intrării de nord existau și alte căi de acces în interiorul bisericii bine stabilite pentru fiecare grup în parte. Astfel portalul de nord era destinat preoților, prezbiteriilor și famililor acestora dar și bărbatilor vârstnici. Cu ocazii speciale ( nuntă, botez) era deschis tuturor oaspeților. Intrarea de sud- care nu a mai fost folosită de foarte mult timp- era pentru cei din categoriile inferioare.
Portalul de vest servea în secolul XX ca intrare pentru femei , fete , copii. Profesorii, coriștii, băietii și tinerii bărbați intrau pe ușa de turn aflată pe latura de nord-vest a bisericii. Portalul de vest este cel mai spectaculos, constituind una din ultimele creații ale stilului gotic transilvănean. Este vorba de un portal german așa cum exista și la Bistrita, Cluj și Brasov. Susținut de doi stâlpi laterali și unul central cu profile bogate si boiandrugi pe arce în consolă. Deasupra portalului se găsesc blazoanele lui Ladislau II și Ioan Zapolya, stema Scaunului Mediaș și un cerc conținând o stea cu șase colțuri și semilună- însemn otoman care nu a putut apare înainte de mijlocul secolului XVI-lea.
Fortificația . Primul zid al fortificației cuprinde trei turnuri și un bastion. În partea de nord se află turnul cu ceas având amplasate pe trei din pereții laterali ai acoperișului cadranele ceasului din 1508. În acest turn se găsesc și două clopote: unul mare care anunță fiecare oră și unul mic ce anunță fiecare sfert de oră. Pe clopotul mare se găsește inscripția Zeus in aeternis rex judeorum 1508. În 1883 a fost instalat în turn mecanismul existent și astăzi, realizat de către Joseph Roth din Brașov. În nord-vest se află un turn de apărare cunoscut la începutul secolului XX sub numele de mausoleum, deoarece în 1913 au fost strămutate aici rămășițele pământești ale preoților și episcopilor înmormântați fie în biserică fie în curtea bisericii, fie in vechiul cimitir. Pe pereții mausoleumului, în interior, au fost așezate plăcile funerare ale defuncților. În sud se găsește așa numitul turn catolic, având la catul superior un coridor de strajă din lemn și ferestre de tragere. După reforma luterană, pentru cei ramași loiali religiei catolice, a fost amenajat la parterul acestui turn un loc de închinare. Urme ale frescelor ce împodobeau pereții bisericuței se mai văd și astăzi, datând din secolul XV-lea. Frescele originale au fost distruse prin intervenții ulterioare. Ultima renovare s-a făcut în 1925 și prin contribuția istoricului Nicolae Iorga. În partea de sud, plasat între turnul mausoleu și turnul catolic se află bastionul de est bine cunoscut sub denumirea de închisoarea matrimonială. Aici soții care doreau să se despartă erau închiși o perioadă împreună, având la dispoziție o singură farfurie, o singură cana și un singur pat. Dacă după această perioadă între cei doi nu se mai instala pacea, se pronunța divorțul. În scurt timp acest loc va fi deschis spre vizitare în interiorul lui amenajându-se un muzeu.
În secolul XVIII a fost ridicată în partea de nord a bisericii, tot în prima incintă a fortificației, clopotnița din lemn. În 1792 exista deja, deoarece mesterul dulgher Martin Klusch a făcut un nou cilindru pentru clopotul mare. Cele patru clopote existente aici sunt: clopotul mare datat din secolele XIII – XIV purtând inscripția o rex glorie veni cum pace. Clopotul mijlociu datând din secolele XIII – XIV cu textul O REX GLORIE VENI CUM PACE. Clopotul mic sau al morților datat din 1439 având inscripția anno dno MCCXXXVIIII și clopotul vecerniei datat din secolul XV.
Al doilea zid este împânzit de creneluri, stâlpi proptitorii și arce de rond. Are o înălțime de 7 – 8 m. La mijlocul laturii de vest se găsește un turn de poartă cunoscut sub numele de primărie, deoarece aici era adăpostită primăria în caz de asediu. În sud-vest se găsește turnul slăninii, inițial un turn de poartă. Aici se păstra slănina săseasca în cea mai mare siguranță și printr-un sistem ce nu lăsa loc nici celei mai mici neînțelegeri.
Al doilea zid împresoară părtile de vest, sud și est, delimitând două curți interioare ce alcătuiesc așa numitul Zwinger, un fel de ogradă, unde erau aduse animalele comunității în caz de pericol. În partea de nord-vest se afla bastionul cunoscut sub denumirea de închisoare care din secolul al XVIII-lea a fost transformat în locuința intendentului. În sud se afla turnul de poartă având și rol de apărare iar în vest un turn masiv care în ultimii ani a cunoscut câteva întrebuințări, cum ar fi atelier de pictură, sală de expoziție temporară, iar în acest moment locuința pentru administratorul cetății. În partea de est cu un perete exterior a fortificației, se găsește o clădire care a funcționat ca scoală apoi ca grădiniță iar din 1993 a fost transformată în casă de oaspeți. Biserica- cetate din Biertan a fost timp de aproximativ trei secole (1572-1867) sediu episcopal. Primul episcop Lucas Unglerus a iubit atât de mult acest loc, încât atunci cănd la 6 mai 1572 este numit episcop, acceptă numai cu condiția rămânerii în Biertan și prin urmare transformarea cetății în reședință episcopală.
Desigur de- a lungul secolelor biserica a fost ferită de nenorociri cum ar fi atacul curuților din 1704 care devastează cetatea și profanează mormintele preoților în căutarea de comori. În 1804 un incendiu izbucnit în comună afectează parțial și biserica cetate. Lucrări de reparații întreprinse în biserică apar menționate încă din secolul XVII (1682) prin zidarul Franz Halinger. În 1753 prin Jakob Salzer, în 1855 prin Friedrich Müller, în 1912-1913 prin Letz, Orendi și Bedeus. Între 1938-1943 cu ajutor german și printr-un proiect al arhitectului Hermann Phelps au loc mari lucrări de restaurare, iar între 1980- 1991 arhitectul Hermann Fabini conduce cea mai amplă lucrare de refacere a cetății în ansamblul ei.
În 1991, la 18 Septembrie , Hermann Fabini face prima propunere scrisă pentru ca monumentul să intre pe lista UNESCO, lucru care se va realiza în 1993.
În fiecare an mii de turiști vizitează cetatea unică în felul ei atrași atât de monumentul în sine cât și de zona încărcată de istorie și natură. Armonie între construcția bisericească și cea laică, armonie între construcție și peisajul înconjurător, iar din această armonie se naște o liniște supremă… atunci când știi să o asculți, în spatele zidurilor sau în afara lor…
Biserica fortificată Richiș
Biserica fortificată Richiş construită în secolul XIV, terminată în 1451 a fost fortificată în secolul XVI. Intrarea se face pe sub un turn poartă situat în vestul bisericii. Zidurile vechi nu mai sunt în picioare în întregime. Se ajunge la portalul de intrarea în biserică. Deasupra intrării se vede scena răstignirii sculptată în piatră.În interiorul bisericii se continuă şirul elementelor sculptate. De la figuri groteşti, până la simboluri religioase sunt numeroase sculpturi interesante la intersecţia arcadelor, sau la coloane. Altarul decorat în stil baroc are in prim-plan tot scena răstignirii.
Pe corona amvonului din lemn este o statuie, figura blândă a unui păstor ce ţine în mână un mieluţ. Orga, montată la balcon, a fost realizată în 1788 de Daniel Prause.
http://www.welcometoromania.ro/DN14/DN14_Richis_biserica_fortificata_r.htm
Biserica fortificată Copșa Mare
Biserica fortificată, de pe dealul localităţii Copşa Mare a fost construită la începutul secolului XVI si conform inscripţiei din sacristie a fost terminată în 1519.
Se urcă mult până la sala bisericii. Aici se poate vedea altarul realizat în 1854, orga construită de Samuel Maetz din Biertan în anul 1800.
Clopotul bisericii a fost turnat în 1550. Documentele atestă existenţa unei bazilici gotice cu trei nave pe la începutul secolului XIV. Credincioşii de aici au început construirea unei biserici mai mari, dar stăpânirea otomană si mai apoi cutremurul din 1802 au întârziat lucrările.
După cutremur au început lucrările de reparaţii şi de construcţie. Lucrările de fortificaţie au fost începute in secolul XVI, când biserica a fost înconjurată cu un zid în formă pătrată, cu două etaje de apărare şi creneluri. Cetatea a fost întărită cu două turnuri, dintre care doar cel din partea de nord-est a rezistat timpului. De-a lungul zidului au existat şi cămări de provizii, care între timp au fost demolate. Corul bisericii, având rol defensiv și de observație, fiind mai sus decât sala, a fost fortificat si supraînălţat.
http://www.welcometoromania.ro/DN14/DN14_Copsa_Mare_biserica_fortificata_r.htm
Biserica Ortodoxă Biertan
In 1799, pe colina ce domina cartierul romanesc, probabil pe locul vechii biserici de lemn, se ridica actuala biserica ortodoxa din caramida langa care se afla si cimitirul romanesc.
Edificiul este de tip bazilical in forma de corabie avand cele trei parti principale pronaos, naos si altar desfasurate in linie dreapta.
In septembrie 1975 se fac primele demersuri legale pentru realizarea picturii in biserica ortodoxa. Parohia intocmeste actul prin care specifica dorinta ca pictura sa fie cat mai frumoasa iar aureolele tuturor sfintilor sa fie poleite. Devizul din decembrie 1975, descrie in detaliu interiorul bisericii pictate asa cum va trebui sa arate insa o confruntare cu pictura existenta astazi ne arata ca s-au facut unele abateri de la cele consemnate. Lucrarile au fost incheiate in 1977.
In urmatorii ani vor mai avea loc lucrari la Biserica Ortodoxa insa de mai mica amploare: in 1979 se obtine aprobarea pentru construirea trotuarului de acces din strada la biserica; 1980 inlocuirea vechii imprejmuiri din nuiele a bisericii datand din 1910-1920 cu un gard nou; in 1990 alte reparatii au loc atat in interiorul cat si in exteriorul bisericii sustinute financiar de catre Delcea Elena.
(Plăiaș Codruța, Lucrare de disertație ”Românii în Biertan” Sibiu 2010, p. 10-14, Universitatea “Lucian Blaga”, Facultatea de istorie și patrimoniu “Nicolae Lupu”, specializarea: Protejarea și valorificarea patrimoniului istoric.)
Biserica Greco-Catolică Biertan
Romanii greco-catolici sunt mentionati in comuna pentru prima data in anul 1820 avand un preot pe nume Petru Florea. Din 1825 greco-catolicii isi vor tine slujbele in aceeasi biserica cu ortodoxii pana in 1856 cand isi vor construi propria biserica purtand hramul Sfintei Treimi. Biserica a fost construita prin contributia credinciosilor greco-catolici, a Mitropoliei Blajului si a unor parohii invecinate.
Din 1856 pana in 1948 biserica a fost greco-catolica iar din 1948 atat biserica cat si casa parohiala, care fusese construita ca scoala confesionala greco-catolica, intra in posesia Statului Comunist Roman prin decretul 358/1 decembrie 1948. Enoriasii sunt astfel determinati sa treaca la ortodoxism si sa ramana aici timp de 45 ani. In aceasta vreme biserica se va numi Parohia Ortodoxa numarul 2 Biertan.
In 1989, odata cu schimbarea regimului, Biserica Romana Greco-Catolica isi recapata drepturile iar in Biertan enoriasii se reorganizeaza formand un comitet parohial la 28 iulie 1993 sub indrumarea preotului Valeriu Stoian.
Biserica a fost construita din caramida in stil bazilical tip corabie avand linii si unghiuri drepte atat in plan orizontal cat si vertical.
(Plăiaș Codruța, Lucrare de disertație ”Românii în Biertan” Sibiu 2010, p. 15-16, Universitatea “Lucian Blaga”, Facultatea de istorie și patrimoniu “Nicolae Lupu”, specializarea: Protejarea și valorificarea patrimoniului istoric.)
Farmacia veche
Farmacia din Biertan este cea mai veche farmacie rurală din Transilvania și a fost deschisă în 1809 de către farmacistul Johannes Jikeli într-o casă cu arhitectură tipic săsească, datată în 1571. Sloganul farmaciei era: ”Zur göttlichen Vorsehung” ( ” La Providența divină”). Pe frontonul casei se găsește inscripția:
Gott hilft
Gott hat geholfen
Gott wird auch ferner helfen
in alle Zeit 1571
renoviert
1782+2000
(Dumnezeu ajută/ Dumnezeu a ajutat/ Și Dumnezeu va ajuta și mai departe/ În toate timpurile.)
Farmacia avea 3 încăperi: oficiu, laborator si depozit. Aici erau preparate toate medicamentele, majoritatea fiind obținute din plante, de aici și numele de drogherie. Farmacia din Biertan a deținut cel mai vechi aparat de distilare din Transilvania, aflat în acest moment la Muzeul Farmaciei din Sibiu.
În anii 20 ai secolului XX, farmacia a fost cumpărată de Julius R. Seraphin iar din 1949 a trecut în proprietatea statului.
Thomas Nägler, Marktort und Bischofssitz Birthälm in Siebenbürgen, München 2004, p.339
Din 1991 până în 2010 Doctor Ladislau Rosenberg a fost cel care a promovat, prin centrul deschis la Biertan, un nou model terapeutic caracterizat prin cuvintele: natural – ecologic – tradițional – de calitate – preventiv – sinergic – holistic – mod de viață – wellness.
În prezent farmacia veche este închisă, funcționând totuși o farmacie în clădirea dispensarului uman.
Monumentul eroilor căzuți în primul război mondial
Monumentul este amplasat pe strada Avram Iancu, nr.2, în fața Școlii Generale. Acesta a fost dezvelit în anul 1939, în memoria eroilor români din primul război mondial. Monumentul, înalt de 3,5 m, este compus din beton mozaicat, împrejmuirea fiind realizată cu un gard din beton. Pe monument sunt inscripționate numele a 38 de eroi români și cuvintele: ”Ridicat acest semn de cinstire și de recunoștință a trecutului de către românii din comuna Biertan, în anul Domnului 1935, Ziua Eroilor, din inițiativa membrilor Societății foștilor luptători din Biertan”.
http://memoria-locului.ro/article-126_BIERTAN.html
Monumentul rezistenței anticomuniste Fetea
Monumentul eroilor rezistentei anticomuniste de la Fetea s-a ridicat in semn de cinstire si recunostinta pentru eroii si luptatorii anticomunisti. Aici, in acest catun, in anii 1945-1948 s-a format primul centru de rezistenta din Ardeal, impotriva dusmanilor care cotropisera tara.
Acest monument s-a ridicat in anul 2002 pe locul unde in 1948 era o cruce mare de mesteacan.
Detalii principale:
ACEST MONUMENT EVOCĂ UN EVENIMENT ISTORIC ȘI A AVUT CA PERSONALITĂȚI IMPORTANTE PE:
ION GOLEA STUDENT ÎN MEDICINĂ, DE PE TÂRNAVE; EXECUTAT
MIRCEA SAMOILĂ – EXECUTAT
AXENTE PĂCURAR , STUDENT LA MEDICINĂ ȘI FILOLOGIE LA CLUJ; EXECUTAT ÎN BECIURILE SECURITĂȚII DIN SIBIU
NICOLAE URSU ,
ȘERBAN SECU -EXECUTAT
GHEORGHE BROSCĂȚEANU
FAM. ZAHARIE URSU – JUNIOR
FAM. ZAHARIE URSU – SENIOR
ALEXANDRINA TEGLARU
TOMA BOGDAN,
ȘTEFAN POPA -EXECUTAT
FAM. SUSANA NEVODAR
ION CRISTEA, ABSOLVENT AL ȘCOLII NORMALE DIN BLAJ, MORT LA MEDIAȘ, ÎN URMA TORTURILOR DE LA SECURITATE;
VASILE VLAD – DIN MARAMUREȘ
ȘTEFAN POPA, LUPTĂTOR AL GRUPULUI DE REZISTENȚĂ DIN MUNȚII APUSENI, A CĂZUT CU ARMA ÎN MÂNĂ, ÎN LUPTĂ CU SECURITATEA
AUREL URSU
Scurt istoric:
Pe placa de granit sunt incrustate spre vesnica amintire, numele acelor martiri si partial numai al luptatorilor si sprijinitorilor acestei lupte impotriva instaurarii comunismului in tara noastra. Cinstire si recunostinta eroilor si luptatorilor anticomunisti din prima rezistenta ”Fetea” 1945-1948. Familii sustinatoare au avut in Coves, Vard, Ruja, Pelisor, Zlatna, Biertan, Richis, Apos, Malancrav, Ighisul Vechi, Noul Sasesc, Rondola, Copsa Mare.
Descriere/Conţinut (Eseu sau compunere) despre importanţa monumentului:
Monumentul eroilor rezistentei anticomuniste de la Fetea evoca un eveniment istoric, scoate in relief ideea de patriotism a unor personalitati care si-au dat viata pentru ca si-au iubit patria. Treisprezece au fost executati in locul numit Valea Piersicilor, din gradina inchisorii Jilava, la 1 noiembrie 1953, pentru crima de inalta tradare de tara in favoarea americanilor si aruncati intr-o groapa comuna. Ei au fost sufletul grupului Fetea. Principala resedinta in Fetea a fost casa lui Zaharia Ursu si a Susanei.
In Fetea mai erau in jur de douazeci de case dar securitatea le-a daramat si oamenii au fost obligati sa plece.
De atunci in fiecare an, pe 31 august se aduna pentru pomenirea celor 14 martiri condamnati si executati in 1953. Prin straduinta supravietuitorilor dr. Teofil Mija si ing. Aurel Ursu (stabiliti in Brasov), s-a ridicat in anul 2002, monumentul din Fetea ca semn de cinstire si recunostinta pentru eroii si luptatorii anticomunisti.
Case cu arhitectura tipic săsească
Din primele secole ale stabilirii colonistilor sasi in Biertan nu s-au pastrat urme vizibile ale caselor care probabil la acea data erau din lemn si destul de modeste. Din secolul XV apar case pe fundatie de piatra avand partea superioara din barne iar mai tarziu din caramizi arse legate intre ele cu mortar si lut. Astfel de constructii existau nu numai pe strazile principale ci si pe cele secundare.
Casele din lemn erau deschise exteriorului spre deosebire de perioada mai tarzie cand are loc inchiderea, aproape totala, a spatiului privat fata de zona publica, in momentul utilizarii pe o scara mai larga a materialelor de constructie solide si durabile. Aceasta observatie arata ca in spatele portilor inalte caracteristice satelor sasesti sta nu doar o motivatie de natura psihologica ci si una de natura materiala: atunci cand si-a permis, omul si-a aparat intimitatea de ochi straini.
Totusi, pana la 1700, majoritatea caselor erau din lemn. Comandantul italian din garda regelui Sigismund spunea la mijlocul secolului XVI despre Medias: “Casele sunt in mare parte din piatra foarte frumos construite, insa sunt multe si din lemn” acest lucru fiind valabil si pentru Biertan.
Secolele XVII-XVIII au insemnat o decadere din punct de vedere arhitectonic reducandu-se si numarul caselor zidite. Locuitorii sunt saraciti prin multitudinea de dari impuse de trupele imperiale dar si prin vizitele costisitoare intreprinse in zona intre anii 1618-1626 de principele Gabriel Bethlen cu intreaga suita. In 1661 o epidemie de ciuma aduce moartea a 100 de persoane. La inceputul secolului XVIII curutii devasteaza localitatea cantonand timp de sase saptamani in jurul localitatii in numar de 16000. Multi dintre locuitori fug pentru a scapa de datorii dar sunt obligati de Universitatea Saseasca sa se intoarca interzicandu-li-se a mai parasi Biertanul pentru a se stabili in alta parte. In 1778, sosind in Biertan, superintendentul Funk, aflat in fata casei sale a privit cu lacrimi in ochi acest “cuib nevolnic” care urma sa-i fie resedinta.
Abia in anul 1793, dupa 100 de ani, targul scapa de datorii si isi incepe perioada de redresare.
In secolul XIX casele din lemn au inceput sa fie inlocuite cu cele zidite din caramida. Gospodariile si-au primit forma actuala in perioada cuprinsa intre secolele XIX si XX. La 1819 existau 247 case sasesti, 70 case romanesti si 27 casute ale boiesilor. In 1822 cifrele au crescut: 318 case sasesti, 115 case romanesti, 4 colibe apartinand boiesilor si 36 case in care locuiau tiganii. In aceasta perioada incepe si decorarea caselor existand chiar o competitie cine decoreaza mai frumos. Mai ales pe frontoanele caselor se putea observa o manifestare a talentele artistice; apar decoratiuni vegetale, florale, inscriptii care din pacate nu s-au pastrat pana astazi decat cu foarte rare exceptii.
Forma generalizata a cladirilor este una dreptunghiulara dar de dimensiuni diferite. Fundamentul este din piatra, zidurile din caramida arsa iar acoperisul din tigle. Majoritatea caselor expun strazii partea ingusta avand frontonul fie triunghiular fie trapezoidal, lucarne de diferite forme si marimi iar coama ascutita se desfasoara in doua ape.
Bibliografie
Nagler Thomas, Evolutia demografica a Biertanului, in Acta Terrae Septemcastrensis, Sibiu 2003
Salzer J. Michael, Der königlich freie Market Bierthälm in Siebenbürgen, Wien,1881
(Plăiaș Codruța, Lucrare de disertație ”Românii în Biertan” Sibiu 2010, p. 22-23, Universitatea “Lucian Blaga”, Facultatea de istorie și patrimoniu “Nicolae Lupu”, specializarea: Protejarea și valorificarea patrimoniului istoric.)
Prima monografie a Biertan-ului
Johann Michael Salzer, Der Königlich frei Markt Birthälm in Siebenbürgen, Viena, 1881
https://archive.org/stream/bub_gb_T3cRAAAAYAAJ#page/n5/mode/2up
Donarium
Donarium-ul reprezintă un artefact de mare importanță în istoria și arheologia românească. Descoperit în 1775, la 5 km Sud de Biertan, lângă un izvor, pe locul numit Chinedru, donarium-ul a făcut obiectul unor intense dezbateri, istorice, teologice și politice, mai mult decât arheologice. Piesa este o tabula ansata realizată dintr-un aliaj de bronz de cea mai bună calitate, purtând inscripția ”EGO ZENOVIUS VOTUM POSUI” și monograma creștină înserată într-un cerc și care a făcut parte dintr-un lampadar destinat iluminării unui edificiu de cult creștin. Datarea s-a făcut în secolul IV d. H iar datorită calităților sale se plasează printre operele de cea mai înaltă calitate din epocă, fiind demnă de cele mai importante biserici creștine timpurii din Occidentul Mediteraneean. Cercetătorii au stabilit proveniența piesei în zona Italiei Septentrionale prin analogie cu alte piese similare descoperite aici.
În Biertan a ajuns, cel mai probabil, ca urmare a migrației goților care au adus cu ei și prăzile luate din părțile de nord ale Italiei.
https://biertan.wordpress.com/2015/02/04/despre-donarium-ul-descoperit-la-biertan/
Descoperiri arheologice pe teritoriul comunei
1. Cu prilejul săpării fundamentului pentru şcoala germană din localitate s-au găsit urmele unei aşezări.
Între artefactele descoperite se remarcă fragmentele ceramice – probabil neolitice –, un topor de piatră, un zdrobitor (săpăligă ?) de os (corn ?) şi multe oase de animale.
Bibliografie: Phelps 1887, p. 82-83.
2. Dintr-un loc neprecizat provin fragmente ceramice din Ha (MB).
Bibliografie: Roska 1942, p. 37, nr. 82.
3. În anul 1969, în locul numit Fetea, s-a descoperit un vas celtic provenind după toate probabilităţile dintr-un mormânt distrus datând din secolul III î.Chr.
Bibliografie: Blăjan-Togan 1978, p. 46.
4. Pe teritoriul comunei se află o mică aşezare rurală din epoca romană din care au ieşit la iveală următoarele piese: monumente epigrafice şi sculpturale; un monument funerar cu inscripţia ORN STEPH[2], un relief de mărime neobişnuită (figură pe tron, cu un sceptru într-o mână şi în cealaltă cu un mănunchi de săgeţi, o altă figură cu manta şi bonetă frigiană, un tezaur, plug, soarele, luna) (D. Popa o socoteşte villa rustica).
Bibliografie: Müller 1859, p. 306; Kenner 1860, p. 402; Gooss 1876, p. 67; Marţian 1920, p. 66; Daicoviciu 1941, p. 578;Popa 2000, p. 162; 2002, p. 37.
5. Într-un pârâu de pe teritoriul comunei s-au găsit câţiva denari romani de argint (imperiali ?).
Bibliografie: Teutsch 1880, p. 109.
http://arheologie.ulbsibiu.ro/publicatii/bibliotheca/repsibiu/a-h/biertan.htm
Cătune de locuire românească (Fetea)