Bun venit in Comuna Biertan

COMBATEREA BURUIENII AMBROZIA – CAMPANIA DE CONȘTIENTIZARE 2022

27 septembrie 2022

COMBATEREA BURUIENII AMBROZIA – CAMPANIA DE CONȘTIENTIZARE 2022

În scopul instituirii unor măsuri de prevenire, combatere timpurie şi distrugere a buruienii ambrozia, în  cadrul obligațiilor legale ce îi revin, Primăria Biertan derulează, în perioada următoare, o campanie de creștere a gradului de conștientizare a pericolului răspândirii ambroziei și a efectelor negative asupra sănătății oamenilor. Revenim cu apelul către întreaga comunitate, pentru implicarea tuturor proprietarilor sau deținătorilor de terenuri în scopul eradicării ambroziei, pentru un aspect cât mai plăcut orașului și, mai ales, pentru a elimina punerea în pericol a sănătății oamenilor.

Buruiană de carantină, pentru combaterea căreia aproape toate guvernele din ţările europene au luat măsuri care să limiteze impactul economic şi social, dar şi care să ducă la eradicarea acestei specii. Conform prevederilor legale din ”Legea ambroziei“ (L.62/2018.) și art.3, alin.(3) din H.G. 707/2018 (pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 62/2018 privind combaterea buruienii ambrozia), Pe baza centralizatorului prevăzut la alin. (2), autorităţile administraţiei publice locale transmit o somaţie către toţi proprietarii sau deţinătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigaţii şi ai bazinelor piscicole unde au fost identificate focare de infestare cu buruiana ambrozia, cel târziu până la data de 5 iunie a fiecărui an.

AMBROZIA – IARBA PÂRLOAGELOR: Plantă anuală care se înmulteşte prin seminţe, din Fam. Asteracea (cu peste 30 de specii anuale sau perene cunoscute). Prima semnalare în Europa a fost în anul 1863, în Germania. În România, Ambrozia a fost descoperită încă din anul 1908 în oraşul Orşova, cu o răspândire accelerată în special în ultimii 20 de ani. Caracterul nociv asupra populaţiei este cauzat de afecţiunile alergenice pe care le provoacă polenul emis de această specie în perioada de înflorit, din luna iunie până în luna octombrie. În perioadele secetoase cu temperaturi ridicate planta emite o cantitate de două ori mai mare de polen. Polenul purtat de vânt poate parcurge distanţe de până la 200 de km.

Ȋn România, ambrozia se găsește atât în intravilanul, cât și în extravilanul localităților, în culturi agricole de cereale păioase, floarea-soarelui, porumb, precum și în pășuni, terenuri virane din localități, terenuri neîngrijite, șantiere etc. În oraș se întâlnește mai ales pe marginile șoselelor, pe spațiile verzi, dar și în curțile caselor și parcuri. Cu un potenţial enorm de răspândire, planta produce peste 3000 de seminţe anual. Ambrozia este o adevărată ameninţare pentru agricultură, mediu şi sănătate publică.

Care sunt sancțiunile pentru proprietarii/deținătorii/administratorii/beneficiarii de terenuri care nu aplică măsurile necesare de combatere?

Persoanele fizice și juridice au obligația de a efectua lucrări de combatere a ambroziei, în caz contrar se vor emite avertismente, iar ulterior se vor aplica sancțiuni cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei persoanele fizice, iar cu amenzi de la 10.000 lei la 20.000 lei persoanele juridice.

Ne adresăm tuturor proprietarilor/ deținătorilor/ administratorilor/ beneficiarilor de terenuri cu solicitarea de a ne sprijini cu măsurile necesare de combatere a ambroziei.

Last modified: 27 septembrie 2022

Comments are closed.

Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support

Acest site foloseşte cookies. Navigând în continuare vă exprimaţi acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close